Thursday, November 21, 2024
Home > Campanii > Referendum pentru continuarea actiunilor de protest

Referendum pentru continuarea actiunilor de protest

In sedinta de vineri 14 ianuarie a.c., Biroul Executiv al Federatiei Nationale Sindicale “Alma Mater” a decis consultarea prin referendum a membrilor sindicatelor afiliate cu privire la continuarea actiunilor de protest. Referendumul se deruleaza in perioada 19-28 ianuarie sub egida : ” Vrem aplicarea legilor si salarii decente! ” . Continuarea actiunilor de protest vizeaza urmatoarele deziderate:

  • APLICAREA LEGII nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:
  • salarii de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control, pentru personalul nedidactic din învăţământ și pentru personalul din unitățile de cercetare;
  • plata sporurilor şi ale celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar la nivelul salariului în plată stabilit de  legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022;
  • plata indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor, a  indemnizației de hrană ṣi a îndemnizaţiei de vacanţă,  raportate la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, conform Legii-cadru nr. 153/2017 , corespunzător anului 2022;
  •  plata orelor suplimentare  pentru munca prestată peste timpul normal de muncă personalului  didactic-auxiliar şi nedidactic;
  • finalizarea punerii în aplicare a Legii 85/2016 privind  plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic, pentru perioada octombrie 2008 – mai 2011;
  • decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul din Educaţie, conform legislaţiei;
  • plata sporului  pentru condiții de muncă în universităţi şi în BCU-uri.

     –   APLICAREA LEGII privind alocarea a 6% din PIB pentru Educație.

     –   ACORDAREA a 1% din PIB pentru Cercetare, potrivit obligaţiilor europene.

  • – calcularea costurilor reale per student-echivalent şi creşterea progresivă a finanţării Invăţământului Superior,  în baza acestui criteriu ; 
  • – stimularea sub orice formă a atragerii tinerilor absolvenţi valoroşi în sistemul de Educaţie;
  •  – creșterea de urgență a finanțării universităților pentru plata utilităților.