Stimati colegi ,
Confederatia Nationala Sindicala ” Cartel Alfa ” ( si la care sindicatul nostru este afiliat prin Federatia Nationala Sindicala “Alma Mater” ) ofera legitimatii digitale membrilor sai .
Va transmit mai jos mesajul presedintelui Cartelului Alfa, dl. Bogdan Hossu :
“Stimati colegi,
Legitimația digitală este o aplicație prin care membrii de sindicat au acces la diverse beneficii, reduceri și oferte dedicate lor, în baza calității de membru al familiei sindicale din cadrul CNS „Cartel ALFA”.
Anexat aveti manualul (ghidul) cu procedura in detaliu, prin care membrii de sindicat se inscriu.
Codul QR generat în urma înscrierii membrului de sindicat este practic legitimația care atestă calitatea acestuia de membru al confederației „Cartel ALFA” și al federației la care este afiliat sindicatul dumneavoastră, respectiv Federația ALMA MATER.
Legitimatia poate fi salvata in telefonul membrului de sindicat sau se poate printa si se poate adauga la documentele personale din portofel.
Prin intermediul legitimației membrul de sindicat poate accesa diverse beneficii, precum reduceri de tarife la servicii hoteliere, de telefonie, de sănătate, asigurari, diverse bunuri cu prețuri reduse.
Lista beneficiilor este permanent extinsă și o primiți actualizată pe adresa de email pe care ați înregistrat-o în sistem ṣi/sau pe whatsup.
IMPREUNA VOM FI MAI PUTERNICI !
Bogdan Iuliu HOSSU “