Home > Legislatie (Page 7)

Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea PSD împotriva interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, măsură luată de Guvernul Orban la finalul anului trecut

Iata sesizarea PSD aici : SESIZARE-OUG-114-2018-final-pdf   Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea PSD împotriva interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, măsură luată de Guvernul Orban la finalul anului trecut, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR. Potrivit acestora, decizia a fost luată cu 5 voturi pentru admiterea obiecției de neconstituționalitate și 4 voturi împotrivă. Sursele citate au explicat pentru G4Media.ro că

Read More

Proiectul PNL pentru interzicerea cumulării pensiei cu salariul, mort în faşă. Nicio şansă la CCR

Guvernul Orban a anunţat că îşi doreşte interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat, măsură care a mai existat parţial şi în perioada Guvernului Boc. O asemenea măsură are însă foarte mici şanse să treacă de Curtea Constituţională, atât din cauza jurispriudenţei Curţii, cât şi din cauza faptului că 7 dintre cei 9 judecători CCR cumulează în acest moment

Read More

Profesorii şi ceilalţi bugetari “pot fi ȋndreptățiţi la solicitarea diferențelor salariale ȋn procent de 21%” după trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator de la 1 ianuarie 2018 – Studiu publicat în Revista Română de Statistică

“Personalul plătit din fonduri publice poate fi ȋndreptățit la solicitarea diferențelor salariale ȋn procent de 21%”, arată un studiu care analizează conflictele de muncă privind aplicarea Legii salarizării în sectorul bugetar. Cercetarea publicată în Suplimentul nr 11/2019 al Revistei Române de Statistică arată că după trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator de la 1 ianuarie 2018, deşi Legea prevedea că salariul

Read More

De la Ministerul Muncii : Proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în dezbatere publică

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a afișat, pe pagina proprie de internet, proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Proiectul de act normativ supus consultării prevede ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.230 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2020, față

Read More