Președintele Klaus Iohannis a întors de la promulgare o lege care le dă universităților posibilitatea să înființeze școli și grădinițe de stat, fără personalitate juridică; aceeași lege prelungește până la sfârșitul primului semestru termenul de aprobare a rețelei școlare și transformă centrele județene de resurse și asistență educațională (CJRAE) în “unități specializate de învățământ special și special integrat”.
Iohannis a trimis astăzi, 25 noiembrie, spre reexaminare Legea pentru aprobarea unei ordonanțe de urgență prin care Guvernul Dăncilă, cu Valentin Popa ministru al Educației, a modificat Legea educației. Concret, Iohannis a întors de la promulgare Legea pentru aprobarea OUG nr. 48/2018.
Potrivit surselor Edupedu.ro, de la publicarea în Monitorul Oficial a OUG 48/2018 și până în prezent, mai multe instituții de învățământ superior, printre care Universitatea Politehnica din București și Universitatea din Craiova, au cerut transformarea școlilor și grădinițelor pe care le-au înființat în instituții de stat.
Contactat de Edupedu.ro, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP – instituția care autorizează/acreditează școlile și grădinițele de stat și private – n.red.), Șerban Iosifescu, a declarat că “sunt solicitări în curs pentru înființarea de școli de stat în cadrul universităților și pentru ca cele acreditate/autorizate în regim privat să devină de stat, deci pentru schimbarea statului“.
Până la apariția OUG 48 din 2018, universitățile de stat puteau înființa grădinițe și școli în regim privat, prin fundațiile universităților.
Președinția arată în cererea de reexaminare trimisă astăzi Parlamentului că, “referitor la reglementarea posibilității universităților de a înființa, în structura acestora, unități de învățământ preuniversitar, fără personalitate juridică, apreciem că aceasta a fost realizată fără o analiză de impact și fără a avea în vedere corelările legislative necesare. Considerăm că această reglementare poate genera neclarități în ceea ce privește organizarea rețelei școlare, finanțarea învățământului preuniversitar, organizarea ciclurilor de învățământ și a examenelor de absolvire“.
Criticile președinției vin după ce OUG 48/2018 a modificat Legea educației, prin introducerea următoarelor aliniate la articolul 129:
- “(1^1) Instituțiile de învățământ superior pot înființa, în structura acestora, unități de învățământ preuniversitar, fără personalitate juridică, în urma evaluării externe conform prevederilor art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare.
- (1^2) Unitățile de învățământ preuniversitar, înființate de universități de stat, sunt unități de învățământ de stat, finanțate din bugetul de stat prin contractele instituționale încheiate de universități cu Ministerului Educației Naționale, la nivelul standardelor de cost specifice pentru învățământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”.
Care sunt motivele invocate de Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare:
- legea trimisă spre promulgare amână termenul până la care se comunică, anual, lista școlilor/grădinițelor pentru care se propune reorganizarea, de la 31 august la 31 octombrie.
“Considerăm că o asemenea reglementare este de natură să determine întârzierea procesului de evaluare externă a acestor unități și riscă să producă schimbări în rețeaua școlară, în timpul anului școlar, motiv pentru care se impune reanalizarea acesteia de către Parlament. Totodată, potrivit aceluiași articol, termenul de finalizare și aprobare a rețelei școlare se prelungește de la începutul anului școlar până la sfârșitul semestrului I, ceea ce face ca rețeaua școlară să poată suferi modificări în timpul vacanței inter-semestriale, fapt care poate avea un impact negativ asupra procesului de predare-învățare”, se arată în comunicatul administrației prezidențiale.
- “Potrivit pct. 8 al art. unic din legea supusă reexaminării, componentele organizatorice de tipul: nivel de învățământ, filieră, profil cu specializări/calificări profesionale, programe de studii din cadrul unităților de învățământ reorganizate în condițiile art. 221 din Legea educației nr. 1/2011 își mențin statutul de acreditat sau autorizat, dobândit înainte de reorganizare”.
“Considerăm că păstrarea statutului de autorizat sau acreditat pentru componentele unei unități de învățământ chiar și după reorganizare, fără o verificare a capacității acestora de a menține standardele, nu este oportună, deoarece ar putea afecta calitatea procesului educațional, întrucât scopul autorizării și acreditării este întocmai verificarea îndeplinirii acestor standarde”, susține președinția.
- legea trimisă spre promulgare prevede că centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională sunt unități specializate de învățământ special și special integrat.
“În prezent, potrivit Legii nr. 1/2011, aceste centre sunt definite ca unități specializate ale învățământului preuniversitar. Din această perspectivă, considerăm că modificarea operată în definirea acestor unități este de natură să restrângă rolurile acestora în sprijinirea integrării copiilor cu cerințe educaționale speciale în unitățile de învățământ de masă”, spune administrația prezidențială.
- “Potrivit ordonanței de urgență aprobate prin legea transmisă la promulgare, se introduc în rețeaua școlară furnizorii de educație, fără alte reglementări conexe prin care să se prevadă cu claritate condițiile în care aceștia pot fi parte a rețelei școlare”.
“Acest lucru poate produce blocaje în componentele de finanțare, dar și de asigurare a calității procesului educațional, fiind periclitat în mod direct dreptul superior al copilului de a beneficia de un sistem educațional așa cum este consfințit de Constituție, motiv pentru care învederăm necesitatea reanalizării de către Parlament a prevederilor legii și din această perspectivă”, se mai arată în comunicatul administrației prezidențiale.
- “Totodată, referitor la reglementarea posibilității universităților de a înființa, în structura acestora, unități de învățământ preuniversitar, fără personalitate juridică, apreciem că aceasta a fost realizată fără o analiză de impact și fără a avea în vedere corelările legislative necesare. Considerăm că această reglementare poate genera neclarități în ceea ce privește organizarea rețelei școlare, finanțarea învățământului preuniversitar, organizarea ciclurilor de învățământ și a examenelor de absolvire”, susține președinția, în cererea de reexaminare.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro