Sunday, December 22, 2024
Home > Campanii > Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ

Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 209 din 14 martie 2020. Formă aplicabilă la 17 martie 2020.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. –

(1) Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică părinților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau au copii cu dizabilități cu vârstă de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ;

b) locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

(3) Este asimilată părintelui, în sensul prevederilor alin. (1) și (2), persoana singură din familia monoparentală, astfel cum este definită de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv reprezentantul legal al copilului, precum și persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de copil.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (2) au dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care autoritățile competente decid închiderea respectivelor unități de învățământ.

Art. 2. –

(1) Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul în perioada prevăzută la art. 1 alin. (4).

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică persoanei singure din familia monoparentală.

(4) Prevederile alin. (1) se aplică angajaților din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, doar cu acordul angajatorului.

Art. 3. –

(1) Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, sumele pentru plata indemnizației prevăzute la alin. (1) se decontează din acest fond numai pe perioada prevăzută la art. 1 alin. (4).

(3) Până la închiderea anului fiscal, sumele decontate potrivit alin. (2) vor fi înapoiate Fondului de garantare din bugetul de stat, potrivit unei proceduri stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 4. –

Numărul de zile libere acordat potrivit prezentei legi se stabilește de către Guvern, prin hotărâre, pentru fiecare situație dintre cele prevăzute la art. 1 alin. (1).

Art. 5. –

Prevederile prezentei legi se aplică tuturor angajaților din mediul public și privat.

Art. 6. –

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi va fi aprobată hotărârea Guvernului prevăzută la art. 3 alin. (3).

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

București, 14 martie 2020.