Sunday, December 22, 2024
Home > Noutati > Monica Anisie, ministrul Educației: Nu se îngheață anul școlar !

Monica Anisie, ministrul Educației: Nu se îngheață anul școlar !

“Nu se îngheață anul școlar”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Monica Anisie. Oficialul a precizat că specialiștii din Minister discută zilele acestea strategia de urmat, după ieșirea din epidemia de coronavirus, dar că “nu se pune problema înghețării anului școlar”.

Declarația ministrului Educației vine la o zi după ce președintele Klaus Iohannis a declarat starea de urgență în România și a anunțat că școlile vor fi închise, iar activitatea din învățământul preuniversitar și universitar se suspendă.

Contactată de Edupedu.ro, Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat în această dimineață că “nu se îngheață anul școlar. Îndemn la calm și la repsonsabilitate. La momentul acesta, după ce vom ieși din perioada aceasta de stare de urgență, vom analiza care sunt măsurile cele mai bune care să vină în sprijinul elevilor și studenților. Dar nu se pune problema înghețării anului școlar“.

În prima propunere a  Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, suspendarea cursurilor trebuia să intre în vigoare pe 10 martie și să dureze până pe 21 aprilie. Perioada adoptată de Comitetul Pentru Situații de Urgență, la care au participat atât premierul, cât și ministrul Educației, a fost 11 martie – 22 martie.

Structura anului școlar 2019-2020, Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Vacanţele elevilor sunt următoarele:

  • vacanţa de primăvară 2020 începe de pe 4 aprilie şi ţine până pe 21 aprilie 2020;
  • vacanţa de vară 2020 începe pe 13 iunie şi încă nu se ştie data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Calendar Evaluarea Națională 2020 clasa a VIII-a

2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020        Elevii de clasa a VIII-a termină școala

15 iunie 2020       Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020       Matematică – examen scris
18 iunie 2020       Limba şi literatura maternă – examen scris

22 iunie 2020        Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020        Afișarea rezultatelor finale

 

Calendar Evaluarea națională clasa a II-a 2020

11 mai 2020: Limba română – Scris
11 mai 2020: Limba maternă – Scris
12 mai 2020: Limba română – Citit
12 mai 2020: Limba maternă – Citit
13 mai 2020: Matematică
14 mai 2020: Limba română pentru minoritățile naționale – Scris-Citit

 

Calendar Evaluarea națională clasa a IV-a 2020

19 mai 2020: Limba română
20 mai 2020: Matematică
21 mai 2020: Limba maternă

 

Calendar Evaluarea națională clasa a VI-a 2020

27 mai 2020: Limba și comunicare
28 mai 2020: Matematică și Științe ale Naturii

 

Calendar BAC 2020

25 – 29 mai 2020           Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020                    Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

9 – 10 iunie 2020           Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020         Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

30 iunie 2020             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020            Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020                Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020

R.pantazi, EduPedu.ro