Sunday, December 22, 2024
Home > Noutati > Profesorii pensionari, obligaţi să opteze între pensie şi salariu dacă vor să predea şi au pensii peste salariul minim brut, explică ministrul Muncii

Profesorii pensionari, obligaţi să opteze între pensie şi salariu dacă vor să predea şi au pensii peste salariul minim brut, explică ministrul Muncii

Profesorii pensionari ar putea fi obligaţi să opteze între pensie sau salariu, dacă vor să mai predea în şcolile de stat şi au pensii care depăşesc salariul minim brut, potrivit unei variante de lucru pentru un proiect de lege pregătit de Ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Aceasta a explicat pentru Edupedu.ro că este vorba despre un proiect şi că nu a luat încă o decizie. Cele mai recente date despre numărul profesorilor pensionari sunt din anul școlar 2017-2018, când 5.428 de norme (dintr-un total de 217.862 la nivel național) au fost ocupate cu personal didactic calificat pensionat încadrat în regim de plata cu ora.

“Ne-am gândit la aceste situaţii (n.r în care nu există cadre didactice calificate) şi am prevăzut un articol special prin care profesorii pot opta să rămână în învăţământ şi după pensionare şi să poată cumula pensia cu salariul, dacă pensia lor nu depăşeşte cuantumul salariului minim brut pe economie. Dacă pensia depăşeşte acest prag, atunci cadrele didactice vor trebui să opteze fie pentru pensie, fie pentru salariu”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru pentru Edupedu.ro.

Ministrul a menţionat că aceasta este una dintre variantele de lucru şi că nu a luat o decizie finală până la acest moment. Săptămâna aceasta proiectul de act normativ va fi pus în dezbatere publică şi vor fi consultări cu toţi partenerii sociali, a mai spus oficialul pentru Edupedu.ro.

Salariul mediu brut pe economie este în prezent de 2.080 de lei, iar Guvernul a propus recent ca acesta să crească la 2.230 de lei de la 1 ianuarie 2020.

Nu există date publice despre pensia medie din sectorul Învăţământ, dar pensia medie de asigurări sociale pentru limită de vârstă era de 1.389 de lei în trimestrul II 2019, potrivit INS.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţase sâmbătă 7 decembrie că este în curs de elaborare un proiect de lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de angajat la stat, potrivit G4Media.ro.

Ea a anunţat că se lucrează la un proiect de lege referitor la pensionarii care sunt angajaţi în instituţii de stat, proiect care va fi finalizat pe măsură ce vor fi strânse toate informaţiile legate de cei care ar putea fi vizaţi.

Numărul profesorilor și personalului din gimnaziu cu vârsta peste 65 de ani, aflați conform legii la pensie, s-a dublat din 2013 până în 2016, potrivit Eurostat, care publică aceste date ca fiind cele mai recente referitpare la angajaţii din sistemul de învăţământ românesc.

Tot o dublare a numărului profesorilor și a celor din staff-ul școlii, cu vârste de peste 65 de ani apare și la liceu.

În învățământul primar, nu numai că vorbim despre foarte mulți învățători care depășesc 60 de ani, 3.707 în 2016, fața de 2.122 în 2013, dar apare un fenomen îngrijorător pentru generațiile viitoare. Este vorba despre intrarea în sistem a din ce în ce mai puține cadre didactice tinere.

Concret, dacă în 2013, 2014 și 2015 erau peste 2 mii de învățători, în 2016 numărul acestora s-a redus brusc la 1.772.

FOTO: gov.ro
 Redactia Edupedu.ro