Sunday, December 22, 2024
Home > Statut > Statutul S.S.U.T. Iasi

Statutul S.S.U.T. Iasi

STATUT SSUT-2019

 

STATUTUL

SINDICATULUI SALARIATILOR

din

Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi

 

 

Capitolul 1

DISPOZITII GENERALE

 

  1. Sindicatul Salariatilor din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, functioneaza ca persoana juridica de sine statatoare, pe baza prevederilor prezentului STATUT si a DECIZIEI JUDECATORIEI.
  2. Sindicatul Salariatilor s-a constituit fara autoritate prealabila, conform prevederilor din CARTA ORGANIZATIEI INTERNATIONALE A MUNCII si a legislatiei în vigoare.
  3. Sindicatul Salariatilor este organizatie nepolitica, autonoma, independenta fata de administratia de stat si partidele politice, care reuneste, prin libera adeziune, salariatii din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi cu contract de munca permanent, fara deosebire de pregatire profesionala, nationalitate, sex, religie, vârsta sau convingeri politice. În acest sindicat se pot înscrie si pensionarii care au lucrat ultimii 5 ani , din perioada de activitate, în cadrul Universitatii Tehnice “Gh.Asachi” Iasi şi care au fost membri ai sindicatului  anterior pensionarii. Inscrierea pensionarilor in Sindicatul Salariatilor se face in baza unei adeziuni nominale , oricând dupa momentul pensionarii.
  4. Sindicatul Salariatilor garanteaza si apara exercitarea dreptului sindical si libertatea de opinie a salariatilor, conform reglementarilor din Constitutia României si STATUT.
  5. Sindicatul Salariatilor si organele sale de conducere, alese numai prin vot secret, au autonomia asigurata, în raporturile cu federatiile si confederatiile sindicale.

Relatiile dintre sindicat si organele de conducere administrativa ale Universitatii Tehnice “Gh.Asachi” Iasi sunt reglementate de Constitutia României, STATUTUL Sindicatului Salariatilor din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, Regulamentul de ordine interioara, Contractele colective de munca pe ramura si la nivel de unitate, Contractele individuale de munca.

  1. Sindicatul Salariatilor are ca scop urmatoarele: promovarea, respectarea si apararea demnitatii, drepturilor si intereselor membrilor sai; participarea la elaborarea si avizarea Regulamentului de ordine interioara si a Contractelor, a actelor normative din învatamânt în general si din învatamântul superior în special, care au implicatii asupra salariatilor; participarea activa la planificarea si coordonarea activitatilor didactice si de cercetare stiintifica din cadrul Universitatii Tehnice “Gh.Asachi” Iasi.; asigurarea cadrului specific pentru crearea si îmbunatatirea conditiilor de munca si de viata ale salariatilor Universitatii Tehnice “Gh.Asachi” Iasi.; organizarea si îndrumarea activitatilor recreative cultural – artistice si sportive pentru salariatii din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.

 

 

 

 

Capitolul 2

DREPTUL DE AFILIERE

 

  1. Sindicatul salariatilor are urmatoarele libertati: de a se afilia la Confederatii sindicale Internationale, de a stabili si întretine relatii cu organizatii sindicale din alte tari; are dreptul de a se asocia cu alte organizatii sindicale si de a constitui federatii.
  2. Afilierea Sindicatului Salariatilor din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, se face pe baza hotarârii Conferintei sindicale sau a Conferintei sindicale Extraordinare, cu o majoritate de 2/3 din numarul membrilor de sindicat cu drept de vot.

 

 

Capitolul 3

PATRIMONIUL SINDICATULUI

 

  1. Patrimoniul initial al Sindicatului Salariatilor din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, se compune din bunuri imobile si mobile, fonduri banesti preluate, pe baza de documente, de catre Comisia de revizie, de la fosta organizatie a UGSR.
  2. Patrimoniul initial se completeaza cu bunuri imobile si mobile, cu mijloace banesti, provenite din taxa de înscriere în sindicat, cotizatii lunare, fonduri banesti provenite din manifestarile cultural – artistice si sportive, precum si cu alte venituri si bunuri provenite din donatii, concursuri, activitati comerciale si de prestari servicii, etc.

 

 

Capitolul 4

PRINCIPII ORGANIZATORICE SI ORGANE DE CONDUCERE

 

  1. Sindicatul Salariatilor din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi este structurat pe filiale sindicale, organizate în functie de specificul activitatilor din U.T. “Gh.Asachi” Iasi la urmatoarele niveluri: facultate, departament, biblioteca, serviciu, sector.Pensionarii membri ai Sindicatului Salariatilor se vor organiza intr-o filiala distincta, denumita filiala “Seniori”. Aceasta filiala va avea un numar minim de 15 membri , care pot proveni din oricare categorie de salariati (didactic de predare, didactic auxiliar si nedidactic)  .Pana la momentul formarii filialei “Seniori”, membrii de sindicat pensionari vor activa in cadrul filialelor din care au facut parte pana la momentul pensionarii. Drepturile si obligatiile membrilor  de  sindicat  pensionari  se vor stabili de catre Biroul Executiv al Sindicatului si se vor valida de Conferinţa Sindicatului , ulterior  activarii filialei “Seniori”.

Filiala sindicala are autonomie în stabilirea structurilor organizatorice, în functie de specificul activitatilor profesionale ale membrilor de sindicat.

  1. Conducerea filialei sindicale este asigurata de reprezentantii alesi în functie de numarul de membri de sindicat cu drept de vot conform Art. 24 si Art. 25, pe baza normei de reprezentare de 1/10. Reprezentantii membrilor de sindicat aleg prin vot secret un “lider sindical” la nivel de filiala sindicala.
  2. La nivel de filiala cele trei organe de conducere sunt: Adunarea generala a filialei sindicale; Comitetul filialei sindicale; Biroul Comitetului filialei sindicale.
  3. Comitetul filialei sindicale se compune dintr-un numar impar de membri alesi conform Art. 24 si Art. 25 pe baza normei de reprezentare de 1/10.
  4. Biroul comitetului filialei sindicale este format din Liderul filialei sindicale si doi membri de sindicat cu drept de vot, alesi conform Art. 24 si 25.
  5. Liderul Filialei sindicale participa cu drept de vot consultativ la activitatile Consiliului profesoral (sau: Departamental, de Sector, de Serviciu) si a Biroului Consiliului profesoral, (sau departamental, de Sector, de Serviciu), reprezentând interesele membrilor de sindicat. Liderul filialei sindicale poate delega pe unul din membrii Biroului Comitetului filialei pentru a-l înlocui în exercitarea atributiilor atunci când, din motive întemeiate, nu si le poate exercita.
  6. SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi are urmatoarele organe de conducere: Conferinta sindicatului, care este reprezentativa pentru SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi numai daca se constituie din cel putin jumatate plus unu din numarul total de membri ai Comitetelor filialelor sindicale conform Art. 24 si Art. 25; Consiliul sindicatului; Biroul Executiv al sindicatului.
  7. Consiliul SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi exercita atributiile Conferintei în intervalul dintre doua sesiuni ale acesteia si este constituit din 21 – 35 de membri, care reprezinta toate filialele în mod egal. Din Consiliul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi fac parte de drept membrii Birourilor Comitetelor filialelor sindicale; în urma hotarârii Conferintei, orice filiala sindicala poate desemna înca un numar de maximum 2 reprezentanti în Consiliul SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, în functie de numarul membrilor de sindicat cu drept de vot, conform Art. 24 si Art. 25, pe baza normei de reprezentare de 1/50.
  8. Consiliul SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi alege prin vot secret, pe baza candidaturilor liber exprimate, urmatoarele organe de conducere sindicala: Liderul Consiliul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi; Presedintele de Onoare al sindicatului, Trezorierul sindicatului; Seful Comisiei Profesionale; Seful Comisiei Juridice cu probleme de Munca si Salarizare; Seful Comisiei Financiare; Seful Comisiei de Turism si Cultural – Sportive; Seful Comisiei Sociale.
  9. Biroul executiv al SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi al Consiliului sindicatului este alcatuit din Liderul Sindicatului Salariatilor din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, Presedintele de Onoare al sindicatului , liderii filialelor sindicale, trezorierul sindicatului si secretarul Biroului Executiv al sindicatului.
  10. Preşedintele de Onoare al Sindicatului Salariatilor devine anteriorul lider al sindicatului , la finalul mandatului sau /mandatelor sale dar nu şi în cazul revocării sale din functie . În această nouă calitate, fostul lider  trebuie să-şi pună, în continuare, în slujba sindicatului, experienţa şi competenţa, prin sprijinirea noii conduceri a acestuia. Principalele atribuţii ale preşedintelui de onoare sunt de consiliere în rezolvarea problemelor deosebite  apărute în activitatea sindicală, şi  de reprezentare a Sindicatului  Salariatilor în relaţiile cu federaţiile şi confederaţiile sindicale , cu ministerele cu care sindicatul interactioneaza  si cu administratia.Functia de presedinte de onoare este incompatibila cu detinerea in paralel a unei functii de conducere in cadrul Universitatii ( rector, prorector, decan,prodecan,director general administrativ, director general administrativ adjunct, contabil sef, directori de directii/servicii etc). In cazul in care anteriorul lider al sindicatului nu ocupa aceasta functie , presedinte de onoare va deveni/ramane  cel care a detinut functia de lider inaintea acestuia. Investirea in funcţie a presedintelui de onoare revine Biroului Executiv al Sinidicatului.In momentul investirii in functie , presedintele de onoare poate fi pensionar sau salariat , fie si pensionabil pe durata mandatului. Toti fostii lideri ai sindicatului primesc statutul de Membru de Onoare al Sindicatului , dupa pensionare.  .

 

  1. Biroul executiv al SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi asigura desfasurarea activitatilor curente sub controlul permanent si direct al Consiliului sindicatului.
  2. Liderul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi participa cu drept de vot consultativ la activitatile Senatului, Biroului Senatului U.T. “Gh.Asachi’ Iasi, reprezentând interesele membrilor de sindicat. SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi are reprezentanti în calitate de membri de drept în: Consiliile Senatului U.T. “Gh.Asachi” Iasi, Comisiile Senatului U.T. “Gh.Asachi” Iasi, Consiliul de Administratie al U.T. “Gh.Asachi” Iasi. Liderul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” poate delega pe unul dintre membrii Biroului Executiv al Sindicatului pentru a-l înlocui în exercitarea atributiilor când, din motive întemeiate, nu si le poate exercita.
  3. Conferinta SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” alege Comisia de revizie pentru controlul activitatii Consiliului sindicatului si a Comisiilor acestuia. Comisia de revizie a sindicatului este subordonata numai Conferintei, careia îi prezinta rapoarte anuale. Comisia de revizie poate solicita, în cazuri deosebite, convocarea Conferintei extraordinare a sindicatului.

 

 

Capitolul 5.

ORGANIZAREA ALEGERILOR ORGANELOR DE CONDUCERE A ACTIVITATII SINDICALE

 

  1. Alegerile sindicale se organizeaza la nivel de filiale sindicale (unde exista) si la nivelul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi la fiecare patru ani, în perioada imediat urmatoare alegerilor administrative. La orice nivel, se pot organiza alegeri “extraordinare”, când este necesara înlocuirea unor persoane din conducerea sindicala. Alegerile extraordinare se organizeaza la initiativa Comitetelor sindicale sau Consiliului sindicatului, sub controlul Comisiei de revizie a sindicatului. La alegerile organelor de conducere a activitatii sindicale au drept de vot si îsi pot depune candidatura numai membrii de sindicat care nu au întârzieri la plata cotizatiei sindicale.Pentru functiile de conducere de Lider al sindicatului , Liderii de filiale , Trezorierul sindicatului, Seful Comisiei Profesionale, Seful Comisiei Juridice cu probleme de Munca si Salarizare, Seful Comisiei Financiare, Seful Comisiei de Turism si Cultural – Sportive; Seful Comisiei Sociale pot candida doar membri ai sindicatului care au calitatea de salariat. Exceptie fac functiile de lider al filialei “Seniori”  si cea de Presedinte de Onoare care — in mod specific—pot fi ocupate de membri de sindicat care sunt pensionari la momentul alegerilor.

25.Membrii de sindicat care detin functii de conducere in Sindicatul Salariatilor (liderul sindicatului , liderii filialelor sindicale , trezorierul sindicatului si secretarul Biroului Executiv al sindicatului) si care implinesc varsta de pensionare pe durata mandatului , pot activa in respectiva functie dupa momentul pensionarii, pana la finalizarea mandatului de 4 ani. Continuarea mandatului dupa momentul pensionarii se face in baza optiunii scrise a respectivului membru de sindicat, inaintata Biroului Executiv al sindicatului in termen de cel mult o luna din momentul pensionarii.In cazul in care membrul de sindicat (care detine una din functiile de conducere numite mai sus si care implineste varsta de pensionare pe perioada mandatului ) opteaza pentru incetarea mandatului in momentul pensionarii, se vor organiza alegeri extraordinare pentru respectiva functie de conducere  , devenita vacanta . Mandatul oricarui membru al conducerii Sindicatului Salariatilor inceteaza de drept la  urmatoarele  alegeri sindicale , indiferent de momentul inceperii   mandatului.

  1. Toate organele de conducere sindicale se aleg prin vot secret, tinând cont de criteriile: integritate morala si competenta. Alegerile sindicale se desfasoara în cadrul fiecarei filiale sindicale, pe grupe sindicale corespunzatoare sectoarelor sindicale (catedre, departamente, servicii). În conformitate cu Art. 14, Art. 24, Art. 34 se aleg reprezentantii pentru Comitetul filialei sindicale pe baza normei de reprezentare 1/10. Membrii de sindicat care au calitatea de reprezentanti în Comitetul filialei sindicale aleg Biroul Comitetului filialei sindicale, tot prin vot secret, în conformitate cu Art. 14, Art. 24, Art. 34. Biroul Comitetului filialei sindicale este format din: Liderul filialei sindicale si doi membri. În conformitate cu Art. 14, Art. 24, Art. 34 filiala sindicala este reprezentata în Consiliul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, de membrii Biroului Comitetului filialei sindicale si de înca un numar de 2 reprezentanti conform Art. 18.

Membrii de sindicat care au calitatea de reprezentanti în Consiliul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi aleg, prin vot secret, Liderul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi si organele de conducere a activitatii sindicale în conformitate cu Art. 18, Art. 19, Art. 20. (Presedintele de Onoare al sindicatului,  Trezorierul sindicatului; Seful Comisiei Profesionale; Seful Comisiei Juridice cu probleme de Munca si Salarizare; Seful Comisiei Financiare; Seful Comisiei de Turism si Cultural – Sportive; Seful Comisiei Sociale) .

 

În caz de egalitate de voturi, alegerile se repeta la orice nivel, ori de câte ori este nevoie, pâna la desemnarea reprezentantilor si a liderilor sindicali.

Supravegherea votarii si numararea voturilor se face de o comisie alcatuita din 3 ¸ 5 membri de sindicat, desemnati prin majoritatea simpla a votului liber exprimat de membrii de sindicat cu drept de vot conform Art. 14, Art. 18, Art. 19, Art. 20, Art. 24, Art. 34.

  1. Nu pot fi alese în functii de conducere:

– persoane decizionale din functii de conducere: rector, prorector,

decan, director general, director  directii;

–   persoane care detin functii în partide politice.

  1. Nerespectarea prevederilor art.26 atrage eliberarea imediata a persoanelor cu functiile mentionate, din organele de conducere ale SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.
  2. Orice membru al SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi poate fi desemnat de catre Consiliul Sindicatului sa participe la alegeri pentru organele de conducere la nivel de federatii sindicale sau sa faca parte din organismele sindicale internationale. Consiliul sindicatului exercita atributiile Conferintei sindicale în intervalul dintre sesiunile acesteia.

30.Biroul executiv al sindicatului asigura desfasurarea activitatilor curente, sub controlul permanent al reprezentantilor Consiliului sindicatului.Membrii Biroului executiv al sindicatului , cu merite deosebite in activitate, pot primi dupa pensionare statutul de Membru de Onoare al sindicatului. Calitatea de Membru de Onoare  confera dreptul de participare , cu rol consultativ , la sedintele Biroului Executiv al sindicatului. Nominalizarile pentru statutul de Membru de Onoare al sinidcatului sunt facute de liderul in exercitiu al sindicatului si sunt validate de Biroul Executiv in exercitiu al sindicatului prin vot cu majoritate simpla.Membrii de Onoare nu sunt platitori de cotizatie.

 

 

Capitolul 6.

PRINCIPII DE DESFASURARE A ACTIVITATII SINDICALE

 

  1. Activitatea sindicala se desfasoara în conformitate cu: DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI proclamata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948; Constitutia României; Codul Muncii în vigoare în România; Legea Sindicatelor în vigoare în România; Regulamentul de ordine interioara din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi; Statutele structurilor sindicale de orice nivel, la care sindicatul este afiliat.
  2. Filialele sindicale îsi organizeaza activitatea la nivelul facultatilor, departamentelor, sectoarelor în concordanta cu specificul locului de munca cu structura organizatorica specifica domeniului de desfasurare a muncii.
  3. Consiliul sindicatului îsi desfasoara activitatea în sedinte trimestriale sau când este necesar.

Comitetele filialelor sindicale îsi desfasoara activitatea în plen, de asemenea, în sedinte trimestriale, sau când este necesar.

Comisiile de specialitate îsi organizeaza activitatea în functie de necesitati.

  1. Liderul Sindicatului SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi si liderii filialelor sindicale îsi desfasoara activitatea în paralel cu obligatiile profesionale si vor primi o prima lunara, stabilita prin Decizie scrisa de Consiliul Sindicatului. Valoarea fiecarei premieri lunare, care este platita din fondul sindicatului, trebuie adusa la cunostinta tuturor membrilor de sindicat cotizanti în contul de Consiliu, care este adusa la cunostinta tuturor membrilor SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.
  2. Adunarea generala a filialei sindicale se întruneste anual, si are urmatoarele atributii:

-analizeaza activitatea anuala a Comitetului filialei sindicale;

-adopta programul propriu de activitate a filialei sindicale;

-valideaza alegerea sau schimbarea membrilor Comitetului filialei sindicale.

  1. În cazuri deosebite, prin petitie, la cererea Comitetului filialei sindicale sau a 2/3 din membrii unei filiale sindicale, se convoaca Adunarea generala extraordinara a filialei sindicale, care are urmatoarele competente: analiza de urgenta a situatiei financiare a filialei; schimbarea de membri ai Biroului filialei sindicale; stabilirea declansarii si a duratei grevei propriu – zise la nivel de filiala sindicala; solicita convocarea Conferintei Extraordinare a SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.
  2. Conferinta SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.se întruneste anual. La ea participa membrii   Consiliului sindicatului si delegati desemnati de Adunarile generale ale filialelor sindicale, conform normei de reprezentare stabilita de Consiliul sindicatului.
  3. În competenta Conferintei SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi intra urmatoarele: aprobarea raportului anual al Comisiei de revizie a sindicatului; modificarea Statutului sindicatului; adoptarea programului general de activitate sindicala tinând permanent cont de interesele membrilor de sindicat; adoptarea programului general de activitate; validarea hotarârilor Consiliului sindicatului; stabilirea valorilor cotizatiilor lunare si speciale; aprobarea bugetului; stabilirea fondului de greva; stabilirea numarului de reprezentanti ai filialelor în Consiliul sindicatului;

Orice modificare în STATUTUL SALARIATILOR din Universirtatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi se înregistreaza la Judecatoria Judetului Iasi.

  1. În cadrul Consiliului sindicatului se discuta si se aproba, înainte de a fi supuse aprobarii Conferintei sindicale, urmatoarele documente: Rapoartele anuale ale comisiilor Consiliului    sindicatului; Raportul Anual al Comisiei de Revizie; Modificarile Statutului; Programul anual de activitate sindicala. Bugetul anual al sindicatului este propus pentru analiza în Consiliul sindicatului, supus dezbaterii tuturor membrilor SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, apoi definitivat si aprobat de catre Conferinta sindicala.
  2. Conferinta Extraordinara a SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi se convoaca în urmatoarele cazuri deosebite: prin petitie, la cererea Liderului sindicatului, la solicitarea scrisa a 2/3 din membrii Consiliului sindicatului, la cererea Comitetului unei filiale sindicale, la solicitarea scrisa a 1/5 din membrii sindicatului.
  3. Competentele Conferintei Extraordinare a SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi sunt urmatoarele: modificarea de urgenta a Statutului; declararea grevei propriu – zise la nivel de U.T. “Gh.Asachi” Iasi; Declararea grevei de solidaritate cu alte sindicate; analiza de urgenta a situatiei financiare a sindicatului; afiliarea la (sau retragerea din) alte organizatii sindicale; stabilirea masurilor care trebuiesc luate în cazuri de abateri grave ale membrilor organelor de conducere sindicala; modificarea fondului de greva a sindicatului.
  4. Primirea de noi membri în SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi se face pe baza unei cereri nominale si achitarea taxei de înscriere stabilita de Biroul Executiv al sindicatului.
  5. Excluderea unui membru de sindicat din SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi se face prin vot secret, cu majoritate de 2/3 din numarul total de membri cotizanti ai filialei sindicale, în cadrul legal asigurat de Adunarea Generala a filialei sindicale, pe baza propunerii Comitetului filialei sindicale, sau a 1/5 din membrii filialei sindicale. Contestarea deciziei se poate face în termen de 30 de zile dupa comunicarea scrisa a excluderii, la Consiliul sindicatului, care hotaraste prin vot secret, confirmarea sau infirmarea Deciziei filialei sindicale. Contestarea deciziei Consiliului sindicatului se face în Conferinta Ordinara sau Extraordinara a SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.
  6. Retragerea din SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi se face pe baza unei cereri adresate Consiliului sindicatului. Acordul Consiliului sindicatului se comunica în termen de 10 zile de la înregistrare.
  7. Membrii de sindicat care sunt exclusi sau se retrag din SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi nu au nici un drept asupra patrimoniului Sindicatului.
  8. Adunarile generale ale filialelor sindicale sunt statutar întrunite în prezenta a 2/3 din membrii de sindicat cotizanti în contul filialei sindicale.
  9. Conferinta SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi este statutara în prezenta a cel putin jumatate plus unu din numarul total de delegati ai filialelor sindicale conform Art. 24, 25, 34.
  10. Consiliul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi îsi desfasoara activitatea prin urmatoarele comisii de specialitate:
    • -comisia profesionala;
    • -comisia juridica cu probleme de munca si salarizare;
    • -comisia financiara;
    • -comisia cultural – sportiva si turism;
    • -comisia sociala.
  1. Membrii Consiliului SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi vor hotarî prin majoritate simpla exprimata prin vot secret, asupra modificarilor ulterioare privind componenta si competentele Comisiilor de Specialitate enumerate la Art. 46.
  2. SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi va avea pe perioade limitate, functie de necesitati urmatorul Stat de functiuni: 1 jurist, 1 secretar si 1 contabil.

Membrii Consiliului sindicatului vor hotarî prin majoritate simpla, exprimata prin vot secret, programul de lucru si premierea acestui personal, care se va face din fondurile sindicatului.  Valoarea premiilor se va aduce la cunostinta tuturor membrilor de sindicat.

  1. Membrii Consiliului SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi vor hotarî prin vot secret, cu majoritate de 2/3 din numarul total de voturi, asupra urmatoarelor activitati sindicale: durata si data declansarii Grevei de Avertizare; durata si data declansarii Grevei propriu – zise, care poate cuprinde unul sau mai multe sectoare de activitate; modalitatea de sprijinire a grevelor filialelor sindicale; modalitatea de sprijinire a grevelor la nivelul salariatilor sindicalisti din U.T.I.; participarea la greve de solidaritate si la alte actiuni sindicale împreuna cu organizatii sindicale din România si din alte tari.
  2. Comisia de Revizie a SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi îsi desfasoara activitatea independent de Consiliul sindicatului, fiind subordonata numai Conferintei sindicatului.

 

 

Capitolul 7.

PRINCIPII DE REVOCARE A MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE A SINDICATULUI

 

  1. Revocarea membrilor organelor de conducere a sindicatului se face prin petitie în cazurile în care respectivele personae se afla în una dintre situatiile urmatoare: executa condamnari de drept comun, participa la actiuni antisindicale sau antisociale, manifesta o conduita imorala, se probeaza incompetenta acestora.
  2. Liderul Sindicatului poate fi oricând revocat, în urmatoarele conditii: prin vot secret, cu 3/4 din numarul total de voturi al Consiliului sindicatului sau prin petitie care sa întruneasca adeziunea a 2/3 din numarul total de membri ai sindicatului.
  3. Liderul filialei sindicale poate fi oricând revocat, în urmatoarele conditii: prin vot secret cu 2/3 din numarul total de voturi al Comitetului filialei sau prin petitie care sa întruneasca adeziunea a 2/3 din numarul total de membri ai filialei sindicale.
  4. Orice membru al Consiliului sindicatului, cu exceptia liderului, poate fi oricând revocat în urmatoarele conditii: prin vot secret cu 2/3 din numarul total de voturi al membrilor Consiliului; prin petitie care sa întruneasca majoritatea simpla a numarului de membri de sindicat al caror reprezentant este.
  5. Orice membru al Comitetului filialei sindicale, cu exceptia liderului, poate fi oricând revocat în urmatoarele conditii: prin vot secret cu 2/3 din numarul total de voturi a Comitetului fililalei sindicale; prin petitie care sa întruneasca majoritatea simpla a numarului de membri de sindicat al caror reprezentant este.

 

 

Capitolul 8.

RESPONSABILITATILE, OBIECTIVELE SI ACTIUNILE SINDICATULUI SALARIATILOR

din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi

 

  1. Apara demnitatea, drepturile si interesele economice, materiale, sociale, civile si profesionale ale membrilor de sindicat.
  2. Asigura interesele membrilor sai în sfera activitatii profesionale, a protectiei si sigurantei muncii desfasurate în cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi.
  3. Asigura armonizarea activitatilor desfasurate în cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi, cu interesele membrilor de sindicat.
  4. Contribuie, prin propuneri, la perfectionarea legislatiei muncii si la adaptarea ei continua în raport cu interesele constitutionale si statutare.
  5. Lupta pentru asigurarea unui raport corespunzator între nivelul salariilor si cel al preturilor, tarifelor si taxelor.
  6. Propaga solidaritatea, colegialitatea si întrajutorarea în relatiile dintre membrii sindicatului.
  7. Asigura conditiile de ridicare a pregatirii profesionale a tuturor membrilor sai, prin colaborare cu conducerile facultatilor si a Universitatii.
  8. Stimuleaza initiativa creativa a membrilor de sindicat, spiritul novator si promovarea cadrelor pe criterii de competenta si integritate morala.
  9. Apara libertatea de exprimare si drepturile de autor pentru creatiile tehnico – stiintifice, culturale si artistice.
  10. Urmareste, prin delegati ai Birourilor Comitetelor filialelor, corecta desfasurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor si intervine când constata încalcari ale legislatiei în vigoare în România, ale Regulamentului de Ordine Interioara al U.T. “Gh.Asachi” Iasi
  11. Contribuie la formarea unei atitudini active de lupta, pentru binele si apararea patriei.
  12. Liderii filialelor sindicale reprezinta interesele membrilor de sindicat ale acestora în fata conducerilor administrative, precum si în cadrul structurilor sindicale la care este afiliat sindicatul.
  13. Liderul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi reprezinta interesele membrilor sindicatului în fata conducerii universitatii, autoritatilor, organelor puterii legislative, executive, judecatoresti, organizatiilor si institutiilor locale, precum si în cadrul structurilor sindicale la care este afiliat sindicatul.
  14. SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi participa la elaborarea si avizarea actelor normative cu caracter intern în cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi, asigurând împreuna cu conducerea universitatii stricta respectare a acestora.
  15. Participa si este consultat de conducerea U.T. “Gh.Asachi” Iasi la negocierea, încheierea si anularea contractelor de munca, acte ce stabilesc drepturile si obligatiile reciproce ale partilor, în activitatile didactice, de cercetare, de productie, sociale, culturale si de salarizare.
  16. Este consultat si hotaste prin co – semnatura asupra desfacerii contractului de munca si intervine pentru repunerea în drepturile legale a fiecarui membru de sindicat prejudiciat în vreun fel.
  17. Asigura, în limitele prevederilor legale, respectarea normelor de munca ale salariatilor U.T. “Gh.Asachi” Iasi, pe baza urmatoarelor principii: “Orice activitati în afara normelor de munca, corespunzatoare încadrarii, se pot efectua numai pe baza liberului consimtamânt al salariatilor. Remunerarea activitatilor desfasurate în afara normelor de munca corespunzatoare încadrarii se face în conformitate cu legislatia în vigoare în România, în raport direct cu activitatile desfasurate”.
  18. Conlucreaza activ si continuu cu: organizatiile profesionale studentesti, organizatiile sindicale din România, organizatiile sindicale internationale, conducerile facultatilor, conducerile departamentelor, conducerea U.T. “Gh.Asachi” Iasi, la rezolvarea problemelor litigioase legate de interesele membrilor SINDICATULUI SALARIAtILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.
  19. Supravegheaza si verifica respectarea legislatiei în vigoare în România la repartizarea si utilizarea în cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi a tuturor resurselor umane, financiare, materiale.
  20. Acorda asistenta juridica gratuita în domeniul legislatiei muncii si mediaza conflictele de munca dintre membrii SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi si conducerile administrative din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi sau instantele de judecata.
  21. Colaboreaza cu serviciile medico – sanitare în scopul ocrotirii sanatatii membrilor de sindicat.
  22. Verifica modul de realizare a protectiei muncii la fiecare loc de munca din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi, lupta pentru respectarea prevederilor legale de protectie a muncii în vigoare în România si propune interzicerea activitatii în locurile de munca în care nu sunt asigurate conditiile minime de securitate a salariatilor.
  23. Solicita conducerii administrative din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi sa acorde gratuit, echipamente de protectie, antidot si sporuri, personalului care lucreaza în conditii grele sau periculoase de munca în conformitate cu legislatia în vigoare în România.
  24. Stabileste cu organele administrative din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi sectoarele cu conditii de munca deosebite, precum si încadrarea corecta în grupele de munca.
  25. Urmareste aplicarea si îmbunatatirea legislatiei privind ocrotirea mamei si copilului din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi.
  26. Colaboreaza cu structurile guvernamentale si cu organizatiile sindicale la repartizarea, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a biletelor de odihna si a biletelor de tratament, pentru salariatii din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi.
  27. Organizeaza activitati cultural – artistice, sportive, creaza conditii de recreere în timpul liber si pe durata concediilor de odihna, pentru membrii de sindicat.
  28. Asigura gospodarirea bazei proprii de recreere, odihna, tratament balneo – climateric si turism.
  29. Militeaza pentru organizarea si dezvoltarea unor noi baze proprii pentru: agrement, recreere, odihna.
  30. Combate cu fermitate: mita, abuzul de putere, nepotismul, conservatorismul, nationalismul sovin – fascist, manifestarile antidemocratice, tendintele de a obtine venituri fara munca prin parazitism si înselatorie.
  31. Sanctioneaza actiunile neorganizate si neautorizate de Consiliul sindicatului, actiuni care contravin legislatiei în vigoare în România, STATUTULUI SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi si Regulamentului de Ordine Interioara din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi.
  32. Nu va admite ca prevederi statutare, reglementari sau actiuni ale altor organizatii sa lezeze drepturile membrilor sai, actionând în consecinta, la orice nivel, în limitele prevederilor legale.
  33. Nu va întreprinde actiuni care prejudiciaze mediul înconjurator, drepturile omului, ale membrilor altor organizatii, sau oricaror altor persoane.

 

Capitolul 9

DREPTURILE SINDICATULUI SALARIATILOR

 

  1. SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi are urmatoarele drepturi:
  2. statut propriu de organizare si functionare;
  3. independenta si autonomie fata de organele de stat, partidele politice, administratiile teritoriale, conducerea administrativa a U.T. “Gh.Asachi” Iasi, Federatiile sindicale la care adera;
  4. de afiliere la organizatii sindicale profesionale, locale, regionale, nationale si internationale;
  5. alegerea libera si independenta a reprezentantilor numai prin vot secret;
  6. organizarea independenta a activitatii si gestiunii reurselor pe baza de buget propriu;
  7. formularea si îndeplinirea, în mod independent, a propriilor programe de actiuni si activitati;
  8. chemarea în fata instantelor judecatoresti a persoanelor fizice si juridice care se fac vinovate de infractiuni care blocheaza aplicarea “Conventiei privind libertatea sindicala si protectia dreptului sindical” prevazuta în “Carta Organizatiei Internationale a Muncii”;
  9. initiativa legislativa conform legislatiei în vigoare;
  10. organ de presa, pagina web, e-mail, mijloace de multiplicare, statie de radio – amplificare, afisaj, sigiliu, stampila, legitimatii, drapel, insigna;
  11. Sindicatul nu poate fi dizolvat sau suspendat pe cale administrativa.
  12. Membrii sindicatului pot solicita prin petitie schimbarea conducatorilor administratiei din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi: sef catedra, sef serviciu, sef sector, sef departament, prodecani, decan, prorectori, rector si a altor conducatori economico – administrative. La petitie prin care se cere schimbarea respectiva, trebuie sa adere 2/3 din numarul total de membri ai sindicatului care cer schimbarea conducatorului. Petitia va fi bine argumentata si va fi înmânata Consiliului sindicatului, care, în termen de maximum 16 zile, dupa ce va verifica autenticitatea si valabilitatea acuzatiilor, va pune o rezolutie si va înmâna petitia organului administrative ierarhic superior.

NOTE:

  1. Autoritatile publice trebuie sa se abtina de la orice interventie de natura sa limiteze aceste drepturi sau sa îngradeasca exercitarea lor legitima.
  2. Legislatia nationala nu trenuie sa afecteze garantiile “Conventiei privind libertatea sindicala si protectia dreptului sindical” prevazuta în “Carta Organizatiei Internationale a Muncii”; în acest sens S.S. U.T.I. va milita în cadrul structurilor sindicale din care face parte si prin toate mijloacele legale pentru respectarea acestor principii.

 

 

Capitolul 10

ORGANIZAREA GREVEI

 

  1. Ca urmare a unui conflict de munca între administratie si sindicate, dupa epuizarea actiunilor de conciliere, mediere, arbitraj, SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi poate declara greva, care este o forma organizata de protest a membrilor de sindicat, la care pot adera si ceilalti salariati.
  2. Greva poate fi: greva de avertisment, greva de solidaritate si greva propriu – zisa.
  3. Grevele se declanseaza si se solutioneaza în conditiile legislatiei referitoare la conflictele de munca. Conflictele de munca pot fi: conflicte de interese, conflicte de drepturi.
  4. Hotarârea asupra duratei si declararii grevei de avertisment este de competenta Consiliului SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi prin vot secret, cu majoritate de 2/3 din numarul total de voturi.
  5. Greva propriu – zisa poate cuprinde un întreg sector de activitate, mai multe sectoare de activitate, sau toate activitatile din cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi.
  6. Greva de avertisment si greva propriu – zisa la nivel de filiala sunt de competenta Adunarii generale a filialei sindicale.
  7. Prin votul majoritatii din totalul numarului de membri ai Consiliului SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi se hotarasc modalitatile de sprijinire a grevei organizate de filialele sindicale: sprijin financiar din fondul de greva al sindicatului; declansarea grevei la nivelul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.
  8. Greva propriu – zisa la nivelul U.T. “Gh.Asachi” Iasi este hotarâta prin votul majoritatii de 2/3 din numarul reprezentantilor Comitetelor filialelor sindicale, în cadrul Conferintei Extraordinare, sau a Conferintei sindicatului.
  9. Încetarea grevelor de orice fel la nivel de filiala este hotarâta de Comitetul filialei sindicale.
  10. Încetarea grevelor la nivel de universitate si a actiunilor de sprijinire a grevelor sindicale organizate de filialele sindicale este hotarâta de Consiliul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi.
  11. Grevele se desfasoara în interiorul Universitatii, cu eventuale organizari a unor pichete de greva în perimetrele organizatiilor teritoriale, sau sub alte forme de protest, stabilite de Consiliul Sindicatului.
  12. Negocierile asupra revendicarilor sindicale sunt de competenta Comitetelor filialelor sindicale si a Consiliului Sindicatului.
  13. Recurgerea la amenintari, intimidari sau represalii împotriva membrilor Sindicatului, precum si împiedicarea organelor de conducere ale acestuia de a lua deciziile adecvate, îndreptateste Consiliul Sindicatului sa poata declara greva.
  14. Consiliul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi poate solicita organizatiilor sindicale la care este afiliat sindicatul, sa declanseze “greva de solidaritate”.
  15. La propunerea consiliului sindicatului în cadrul Conferintei Extraordinare, sau la Conferinta Consiliului SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, se hotaraste declansarea grevei de solidaritate cu alte organizatii sindicale aflate în greva.
  16. În timpul actiunilor greviste, membrii Sindicatului au dreptul la ajutor de greva proportional cu numarul de membri ai familiei, indiferent de profesie. Valoarea ajutorului de greva este stabilita de Consiliul sindicatului sau Conferinta sindicatului, în limita fondurilor disponibile.

 

Capitolul 11

DREPTURILE MEMBRILOR DE SINDICAT

 

  1. Membrii sindicatului au urmatoarele drepturi:
  2. de a fi aparati în în caz de încalcare a prevederilor din STATUTUL SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi, Contractului de munca, legislatiei muncii în vigoare în România, împotriva ilegalitatilor comise de conducerile administrative ale U.T. “Gh.Asachi” Iasi la nivel de: catedra, serviciu, sector, facultate, departament, universitate;
  3. de a recurge la petitie si declaratie privind ilegalitatile comise de conducatorii locurilor de munca, ilegalitati referitoare la: salarizarea, încadrarea în grupele de munca, nerespectarea Codului muncii, normarea muncii, prevederile sociale, igiena si siguranta muncii etc;
  4. la libera initiativa în pronuntarea unor propuneri concrete privind îmbunatatirea organizarii activitatilor, în cadrul Universitatii Tehnice “Gh.Asachi Iasi, structurilor organizatorice sindicale, actiunilor sindicale;
  5. la asistenta sociala în conformitate cu legislatia în vigoare în România pentru concediu de maternitate, concediu medical, de odihna, accidente de munca, boli profesionale, sporuri speciale, la alimentatia de protectie pentru conditii de munca deosebite, indemnizatie de somaj, ajutor de somaj, îngrijire medicala, ajutor în caz de deces, pensie;
  6. program de lucru normal de 40 de ore saptamânal, realizate prin saptamâna de lucru de 5 zile;
  7.  program liber si remunerarea urmatoarelor zile calendaristice în care sunt     sarbatori nationale si sarbatori religioase: 1 si 2 ianuarie; 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; Vinerea Mare ; a doua zi de Paste; 1 Mai; 1 Iunie; prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august – Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sf. Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;  1 Decembrie, 25 si 26 Decembrie; câte doua zile lucratoare, pentru fiecare dintre sarbatorile religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele crestine, pentru persoanele apartinând acestor culte;
  8. respectarea programului de lucru în functie de specificul sectorului de activitate;
  9. acces liber la toate sursele si formele de informare si documentare interne si internationale, la participarea la reuniuni si manifestari stiintifice organizate în tara si în strainatate în tot timpul anului, cu asigurarea finantarii necesare;
  10. la perfectionarea pregatirii profesionale prin doctorat, schimburi de experienta, specializari în tara si în strainatate;
  11. la realizarea unor venituri suplimentare, prin activitati prestate în cadrul sau înafara Universitatii cu respectarea obligatiilor de munca si a cadrului legislativ;
  12. la salarizarea în concordanta cu competenta, raspunderea, munca si rezultatele muncii depuse;
  13. de a fi informat asupra fiecarei actiuni a Sindicatului;
  14. de a critica deficientele structurilor organizatorice si modul de desfasurare a activitatilor în cadrul U.T. “Gh.Asachi” Iasi si a SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi; 
  15. de a revoca pe reprezentantii alesi;
  16. la asistenta juridica gratuita în probleme de munca si profesionale si la consiliere în orice probleme de munca si profesionale;
  17. de a participa la actiuni sindicale care implica interesele propriilor personale si a comunitatii academice;
  18. de a-si pastra vechimea în sindicat pe perioada studiilor, cresterii copiilor, serviciului militar, pensionarilor temporare si a detasarilor în interesul serviciului, concediilor medicale, concediilor fara salariu, daca achita o cotizatie la un cuantum minimal stabilit de Consiliul Sindicatului;
  19. la folosirea dotarilor sociale, culturale, recreative ale U.T. “Gh.Asachi” Iasi si ale SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi;
  20. de a avea convingeri politice proprii si de a face parte din orice partid politic legal constituit;
  21. la recompense morale si materiale din partea U.T. “Gh.Asachi” Iasi si a Sindicatului;
  22. de a fi membru C.A.R. al U.T. “Gh.Asachi” Iasi;
  23. de a fi judecati pe baza prezumtiei de nevinovatie si a principiului “IN DUBIO PRO REO”;
  24.    la contestarea sanctiunilor primite, în termenele prevazute.
  25. la reparatii morale si materiale în cazul prejudiciilor suportate.

 

 

Capitolul 12

OBLIGATIILE MEMBRILOR DE SINDICAT

 

  1. Membrii Sindicatului au urmatoarele obligatii:
  2. de a respecta: STATUTUL, Regulamentul de Ordine Interioara, precum si prevederile altor acte normative adoptate în Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi;
  3. de a actiona pentru îndeplinirea hotarârilor Adunarii Generale a filialei sindicale din care fac parte, ale Conferintei Sindicatului, ale conducerilor structurilor sindicale la care este afiliat SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi;
  4. de a plati cotizatiile lunare si cele speciale prevazute în Statut;
  5. de a participa, manifestând un marcant spirit de solidaritate cu membrii comunitatii academice si ai altor categorii sociale, la toate actiunile de: protest, aparare a drepturilor, promovarea intereselor membrilor de sindicat;
  6. de a nu încalca drepturile omului si legile în vigoare, prin activitatile personale, sindicale sau politice.
  7. Încalcarea oricareia dintre obligatiile de mai sus atrage sanctionarea celui în cauza.

Sanctiunile sindicale sunt: avertisment si excludere.

Avertismentul este si de competenta Comitetului filialei; excluderea din Sindicat este de competenta Adunarii generale a filialei sindicale.

Contestatii asupra unei sanctiuni sindicale se pot face în termen de 30 de zile de la primirea comunicarii scrise.

 

 

Capitolul 13

BUNURILE MATERIALE ALE SINDICATULUI

 

  1. Bunurile materiale ale Sindicatului constau din: bunuri imobile (cladiri, baze sportive si de agrement etc.), echipamente, mobilier, fond de carti etc.
  2. Patrimoniul initial al Sindicatului cuprinde bunuri mobile si imobile, fonduri banesti etc., preluate pe baza de documente de la fosta organizatie sindicala UGSR.
  3. Conducerea SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi raspunde de gospodarirea, dezvoltarea si folosirea judicioasa a resurselor financiare si materiale care sunt proprietatea sindicatului.
  4. Echipamentele si dotarile cu valoare mica aflate în proprietatea SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi pot fi repartizate de Consiliul Sindicatului în folosinta si administrarea filialelor sindicale; Comitetul filialei sindicale raspunde de gospodarirea acestora. Filialele sindicale pot achizitiona bunuri materiale, din fonduri proprii pentru folosinta proprie, acestea ramânând în proprietatea filialelor sindicale; Comitetul filialei sindicale raspunde de gestionarea acestor bunuri materiale.
  5. În baza prevederilor legale în vigoare Consiliul sindicatului si conducerea U.T. “Gh.Asachi” Iasi raspund de dezvoltarea, întretinerea si gospodarirea bunurilor materiale care sunt administrate si utilizate în comun.
  6. Resursele financiare si materiale ale SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi pot fi completate prin: achizitii materiale, cu justificare, conform legii (facturi, chitante, bonuri); donatii financiare si materiale provenite din surse legale; orice resurse financiare si materiale provenite din surse legale.
  7. Resursele financiare si materiale ale SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi provin din: taxe de înscriere platite de membrii de sindicat, cotizatii lunare platite de membrii de sindicat, manifestari cultural – educative, actiuni sportive, donatii din partea unor personae fizice si juridice, tombole, închirieri ale bazelor de odihna si de tratament, activitati comerciale si de prestari servicii, etc. Controlul repartitiei si utilizarii tuturor resurselor financiare si materiale ale sindicatului este realizat de catre Comisia de Revizie.
  8. Fondurile acumulate din cotizatiile platite de membrii de sindicat se repartizeaza astfel: 60% la fondul central al sindicatului; 40% la fondurile filialelor, proportional cu contributia acestora.
  9. Fondurile provenite din actiuni sindicale organizate la nivelul filialelor se repartizeaza astfel: 30% la fondul central al sindicatului; 70% la filiala care a organizat actiunea.
  10. Resursele financiare si materiale provenite din actiuni la nivelul SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi ramân în întregime la fondul central al sindicatului.
  11. Resursele financiare si materiale ale sindicatului pot fi utilizate pentru: finantarea activitatilor sindicale organizatorice, mijloace mass – media pentru propaganda sindicala, procurarea de inventar cultural – artistic si sportiv pentru folosinta membrilor de sindicat, procurarea de inventar gospodaresc pentru folosinta membrilor de sindicat, finantarea unor activitati sindicale cultural – artistice, actiuni gospodaresti proprii ale sindicatului, acordarea de ajutoare si recompense materiale pentru membrii de sindicat, acordarea de bonuri valorice(tichete de masa), amenajarea si dotarea unor asezaminte cultural – sportive si de recreere pentru folosinta membrilor de sindicat; contributii la fondul comun al Federatiilor sindicale cu care s-au semnat protocoale de afiliere, efectuarea de studii si cercetari în probleme socio – profesionale ale membrilor de sindicat, premii pentru membrii de sindicat, relatii sindicale internationale, deplasari în interesul sindicatului, sponsorizari în interesul sindicatului, specializari ale membrilor de sindicat, colaborari cu alte structuri sindicale.
  12. Conferinta Extraordinara a SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi stabileste cu majoritate simpla un Fond de Greva sindicala.
  13. Cotizatiile membrilor de sindicat se stabilesc lunar astfel:  maximum 1% din  venitul lunar brut.Membrul  de sindicat pensionar va  plati lunar  o cotizatie in valoare de 0,5 % din venitul  minim garantat in plata.Pentru anul 2018 , valoarea acestei cotizatii este de 9,5 lei/luna. Sumele reprezentand cotizatiile lunare ale pensionarilor se vor colecta la nivelul filialei “Seniori” si se vor varsa lunar in contul sindicatului. Pentru pensionarii membri de sindicat pentru care venitul  minim garantat in plata este mai mare decat valorea pensiei nete , cotizatia lunara va fi de 0,5% din valoarea pensiei  nete.
  14. SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi este persoana juridica, are sigiliu, stampila, legitimatii si insigna proprie.
  15. Membrii SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi care se transfera la alte unitati beneficiaza de vechime în sindicat.
  16. Anexe la acest Statut sunt: atributiile comisiilor sindicale de specialitate; programul de activitate a sindicatului; statutul de functionare al filialelor sindicale; obligatiile si drepturile membrilor de sindicat care lucreaza în strainatate; Regulamentul de Ordine Interioara a U.T. “Gh.Asachi” Iasi; CARTA U.T. “Gh.Asachi” Iasi; DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI; Statutul F.N.S. “Alma Mater”; legislatia referitoare la învatamântul superior din România; Codul muncii.
  17. SINDICATUL SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi provine din S.L.I.P.D. conform hotarârii Adunarii Generale din 25 februarie 2000.
  18. STATUTUL SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi a fost aprobat în sesiunea Conferintei SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi  la data de 25 februarie 2000.
  19. SINDICATULUI SALARIATILOR din Universitatea Tehnica “Gh.Asachi” Iasi a fost înregistrat ca persoana juridica la Judecatoria Municipiului Iasi prin Decizia nr. 344 din 14.XI.1990.